Renault deschide comenzile pentru NOUL ARKANA

Renault deschide în data de 11 mai comenzile pentru Noul Arkana, care va fi disponibil pentru comandă în întreaga rețea de dealeri.

11.05.2021

Articol
  • Arkana propune un design unic și un habitaclu cu înaltă tehnologie, fără a face compromisuri asupra spațiului sau confortului interior.
  • Noul model vine echipat cu motor E-TECH hybrid de 145 CP sau pe benzină (TCe 140 EDC) cu sistem mild hibrid de 12V.
  • Noul Renault Arkana este disponibil și în versiune R.S. Line, special concepută pentru un aspect mai sportiv și mai dinamic.

Arkana este un exemplu elocvent al modului în care modernitatea și inovația au rădăcini în ADN-ul Renault. Este un hibrid la fiecare nivel și îmbină perfect codurile unui SUV cu o alura sportivă specială, combinând capacitatea de reacție cu versatilitatea. Prin conceptul său distinct, liniile clar definite și dinamismul sportiv, noul Renault Arkana nu face compromisuri în ceea ce privește siguranța, spațiul, prețul sau consumul de combustibil.

Un design unic, captivant și sportiv

Noul Renault Arkana aduce o nouă completare gamei Renault: un SUV sportiv. Exteriorul combină eleganța și robustețea, cu o personalitate și mai puternică pe nivelul de echipare R.S. Line.

Cu o gardă la sol pronunțată (200 mm) și o linie mediană amplă, Arkana își găsește cu ușurință locul în lumea SUV-urilor. Scuturile față și spate și protecțiile pasajelor de roată îi îmbunătățesc aspectul de SUV, în timp ce linia descendentă a plafonului și a geamurilor creează împreună un design curbat agil și zvelt către geamurile din spate și conferă un aspect și mai dinamic mașinii. Grila frontală, cu logo Renault mai mare, poziționat în centru, este flancată de elemente de finisaj cromate și lucioase care conferă noului Arkana o notă de eleganță și rafinament. Sub grilă, bara frontală foarte expresivă îmbunătățește designul dinamic, în timp ce scutul conferă mașinii un aspect mai robust.

Profilul noului Arkana este una dintre caracteristicile sale cele mai evidente. Conturul unic de SUV în stil coupé al mașinii este recunoscut instantaneu, combinând eleganţa cu rezistența și capacitatea de reacție. Echipată cu roți mari cu un diametru de 690 mm, mașina măsoară 4.568 mm în lungime, 1.571 mm în înălțime și are un ampatament de 2.720 mm. Dimensiunile generale îi conferă un profil mai fluid. Aspectele cromate, cum ar fi ornamentele care scot geamurile în evidență, cele ale aripilor frontale, precum şi protecțiile laterale ale portierelor contribuie la sublinierea staturii mașinii. 

Noul Arkana este disponibil în șapte culori ale caroseriei: Opaque White, Pearl White, Metal Black, Metallic Grey, Zanzibar Blue, Fire Red și Valencia Orange (exclusiv pentru versiunea R.S. Line). Un plafon negru opțional va îmbunătăți și mai mult aspectul dinamic al mașinii și vor fi disponibile trei tipuri de jante de 17” și 18”.

Habitaclu cu înaltă tehnologie și spațiu fără precedent

Noul Renault Arkana își propune să-și găzduiască toți pasagerii într-un mod optim, într-un interior cu înaltă tehnologie și într-un habitaclu care îmbunătățește calitatea, confortul și spațiul fără compromisurile caracteristice acestui tip de caroserie. 

Noul model are o planșă de bord digitală, cu un ecran color de 4,2”, 7” sau 10,2” (în funcție de versiuni si optiuni), oferind o experiență de conducere personalizată și intuitivă. În plus, are un ecran central de 7” sau 9,3”, prin urmare Arkana se remarcă printr-una dintre cele mai mari suprafețe de afișare din categoria sa. Consola centrală oferă un spațiu generos de depozitare, are un sistem de încărcare wireless pentru smartphone-uri și posibilitate de depozitare laterală. De asemenea, dispune de o frână electrică de parcare automată, cu opțiunea de Auto hold, disponibilă de la primul nivel de echipare. Versiunea E-TECH Hybrid a noului Arkana poate oferi schimbătorul de viteze electronic e-shifter (fără cablu de transmisie mecanică) care se găsește pe versiunile superioare ale noului Captur.â

Șoferii se pot bucura de o poziție ridicată a scaunelor pentru un confort și o ergonomie îmbunătățite. Pentru pasagerii de pe bancheta din spate există o cotieră centrală lată (detașabilă) și aeratoare reglabile pe panoul din spate al consolei centrale. Diverse versiuni de tapițerie înfrumusețează interiorul noului Renault Arkana. Primul nivel de echipare oferă tapițerie din material textil, în timp ce scaunele nivelului superior de echipare sunt îmbrăcate în TEP și material textil (opțional în piele). Versiunea R.S. Line dispune de tapițerie mixtă cu finisaj de piele / imitație de piele întoarsă.

Noul Renault Arkana are o capacitate de încărcare generoasă, cu un portbagaj de 513 litri (438 litri pentru versiunea E-TECH Hybrid). De asemenea, are o podea înaltă care poate fi coborâtă pentru a crește capacitatea de încărcare sau ridicată pentru a transporta bagaje mai grele. În această configurație, bancheta pasagerilor poate fi pliată 2/3-1/3 pentru a obține o podea plană.

O ofertă hibridă unică în segment

Mergând pe urmele modelelor Clio, Captur și Mégane, Renault utilizează aceeași strategie pentru noul Arkana și integrează tehnologia sa hibridă inovatoare E-TECH. Motorul complet hibrid poate fi găsit deja pe modelul Clio E-TECH Hybrid și asigură faptul că vehiculul pornește întotdeauna in modul electric, oferind o plăcere mai mare în toate condițiile de condus, cu o accelerație clară și imediată. Motorul are, de asemenea, o eficiență energetică excelentă, datorită cutiei sale de viteze inovatoare multimodală, a sistemului său de frânare cu recuperarea energiei și a sistemului puternic de încărcare automată a bateriei. Tehnologia E-TECH Hybrid poate acoperi până la 80% din timpul de conducere în oraș exclusiv cu energie electrică, reducând emisiile de CO2 și consumul de combustibil cu până la 40% față de un motor termic. Șoferii pot utiliza setările MULTI-SENSE pentru a selecta un mod de conducere specific: My Sense pentru deplasări zilnice, Eco pentru un consum chiar mai mic de combustibil și Sport pentru a combina puterea motoarelor.

Noul Arkana poate fi echipat și cu un motor aspirat TCe cu o capacitate cilindrică de 1,3 litri, în patru cilindri, cu injecție directă, disponibil pe toate nivelurile de echipare, un motor eficient din punct de vedere al consumului de combustibil și robust. Combinat cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj EDC, acesta este disponibil în versiunea de 140 CP. Noul Arkana are, de asemenea, o caracteristică unică, nouă, sub capotă, un motor TCe mild hibrid cu o capacitate cilindrică de 1,3 litri, cu un sistem suplimentar de alternator-starter asociat cu o baterie Litiu-Ion de 12V aflată sub scaunul pasagerului.

Noul Arkana poate fi achiziționat în oricare dintre cele trei versiuni de echipare: ZEN, INTENS și R.S. Line, cu oricare dintre motorizările amintite, atât online cât și prin rețeaua de dealeri Renault.   

RS LINE – pentru o notă și mai sportivă

Noul Renault Arkana este disponibil în România şi într-o versiune R.S. Line care satisface așteptările clienților aflați în căutarea unui vehicul care să iasă în evidență prin designul său dinamic. Designul și mai îndrăzneț al mașinii este scos în evidență de culoarea Orange Valencia, unică pentru această versiune, și de fundalul intens creat de piese din metal vopsite în negru și închise la culoare care înfrumusețează caroseria, inclusiv linia aerodinamică inspirată din Formula 1. Bara de protecție are inserții roșii și roți Shadow-Tinted, caracteristici unice ale gamei. Un logo R.S. Line a fost adăugat pe aripi, iar în partea din spate are o țeavă dublă de evacuare cromată și un scut mai închis la culoare, specifice acestei versiuni R.S. Line.

Un pachet de culori opționale va îmbunătăți aspectul noului Arkana R.S. Line: bara de protecție față și spate și banda de protecție exterioară a pragurilor vor fi vopsite în culoarea caroseriei, cu plafon negru și spoiler negru lucios. 

Versiunea RS Line este disponibilă cu motorul E-TECH Hybrid 145 și în varianta cu sistem mild hibrid de 12V, TCe 140 EDC.

Bine primit de clienții din România

Precomenzile au fost deschise în data de 27 aprilie, exclusiv pe platforma de E-Commerce a mărcii Renault - https://vanzari.renault.ro/. Primele 20 de vehicule comercializate în România au făcut parte dintr-un lot exclusiv, care a acoperit toate versiunile de echipare si motorizările disponibile, dar cu o serie de dotări suplimentare speciale. Toate cele 20 de unitati au fost deja vândute. 

Galerie foto (3)

Renault Arkana
Renault Arkana
Renault Arkana

RELATED TOPICS